Înarmarea – scutul păcii în Europa de Est

La prima vedere pare un paradox: cum ar putea înarmarea să ajute la menținerea păcii? Totuși, aceasta este exact strategia adoptată în Europa de Est în ultimii ani. Țări precum România, Polonia sau statele baltice își sporesc semnificativ cheltuielile de apărare și modernizează armatele, în timp ce NATO își întărește postura de descurajare. Toate acestea vin ca reacție la un mediu de securitate tot mai periculos, cu un război devastator în Ucraina și amenințări din partea Rusiei. În continuare analizăm de ce înarmarea este văzută ca o garanție a păcii în regiune, privind la datele recente din 2024-2025 despre bugetele militare, strategiile NATO de descurajare și situația de securitate regională.

Bugete de apărare în creștere în Europa de Est

Războiul din Ucraina a declanșat o creștere fără precedent a cheltuielilor militare în Europa de Est. După invazia rusă din 2022, guvernele din regiune și-au mărit rapid bugetele apărării, atât în valoare absolută, cât și ca procent din PIB, în efortul de a-și consolida capacitatea de descurajare. În 2024, aproape toate statele europene au cheltuit mai mult pentru apărare față de anul precedent. De fapt, țările din flancul estic al NATO au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale: în medie, aliații NATO au crescut bugetele cu ~16% față de 2023, iar România a avut recordul, o creștere de +43% într-un singur an. Această tendință marchează o schimbare majoră față de acum un deceniu, când puțini își îndeplineau ținta de 2% din PIB pentru apărare. Dacă în 2014 doar 3 aliați NATO atingeau pragul de 2%, în 2025 se estimează că 23 de țări membre vor depăși 2% din PIB alocat apărării. Cu alte cuvinte, est-europenii investesc masiv în securitate, considerând că „prețul păcii” merită plătit.

România, de pildă, a făcut un salt semnificativ al bugetului militar. Guvernul și-a propus să crească alocarea pentru apărare la 2,5% din PIB, de la ~2% anterior. În 2024, cheltuielile României au ajuns la peste 2,2% din PIB, semn al efortului accelerat de a recupera subfinanțarea din anii trecuți. Majorarea față de 2023 este una dintre cele mai mari din NATO. Această “injecție” de fonduri permite investiții strategice notabile: Bucureștiul a aprobat achiziția a 32 de avioane invizibile F-35 de ultimă generație (program de ~6,5 miliarde de dolari), care vor spori considerabil capacitățile aeriene ale țării începând cu deceniul viitor. Deja, România a cumpărat 49 de avioane F-16 (17 din Portugalia și încă 32 second-hand din Norvegia) pentru a-și moderniza forțele aeriene, și a inaugurat un centru regional de instruire pentru piloții de F-16, disponibil aliaților NATO și Ucrainei. Toate acestea arată determinarea României de a-și întări apărarea pe fondul conflictului de la graniță.

Polonia se remarcă însă drept liderul regional al înarmării. Guvernul de la Varșovia a pus securitatea în prim-plan, mai ales după ce se învecinează atât cu Ucraina aflată în război, cât și cu Belarus (aliat al Rusiei). În 2024, Polonia aloca apărării peste 4% din PIB, cel mai ridicat nivel din tot NATO, depășind chiar și Statele Unite în termeni procentuali. Conform datelor internaționale, cheltuielile militare poloneze au urcat la ~38 de miliarde de dolari, adică 4,2% din PIB (o creștere de +31% față de anul precedent). Iar ambițiile nu se opresc aici: Varșovia a anunțat că va ajunge la 5% din PIB pentru apărare în 2025, consolidându-și poziția de campion al NATO la acest capitol. Investițiile făcute de Polonia în armament sunt de o amploare istorică, țara propunându-și practic să devină cea mai puternică forță terestră din Europa de Est capabilă să descurajeze (și, la nevoie, să învingă) orice agresiune rusă. Autoritățile de la Varșovia au decis dublarea efectivelor armatei de la ~150.000 la 300.000 de militari și au lansat un program masiv de înzestrare militară, achiziționând echipamente de ultimă generație din Occident și Asia:

• Tancuri: 366 de M1 Abrams achiziționate din SUA și ~980 de K2 Black Panther din Coreea de Sud (plus 116 tancuri Abrams second-hand, pentru înlocuirea vechilor T-72).
• Elicoptere: 96 de AH-64E Apache (SUA) pentru forțele terestre.
• Artilerie grea: 648 de obuziere K9 Thunder autopropulsate (Coreea de Sud) și sute de lansatoare de rachete HIMARS (SUA).
• Apărare antiaeriană: sisteme suplimentare Patriot (SUA), 22 de baterii Sky Sabre (Marea Britanie) și alte sisteme sol-aer pentru protecția spațiului aerian.
• Forțe navale: 3 fregate moderne, proiectate în colaborare cu industria britanică.
• Aviație: 48 de avioane multirol FA-50 (Coreea de Sud) și 32 de avioane stealth F-35 Lightning II (SUA), care se adaugă flotei existente de 48 F-16.

Acest arsenal impresionant va transforma forțele poloneze într-o „coloană vertebrală” a flancului estic NATO. Desigur, efortul financiar este uriaș, Polonia a alocat deja peste jumătate din bugetul său de apărare pe echipamente și tehnică, iar deficitul bugetar a crescut în consecință. Însă consensul politic de la Varșovia (indiferent de partid) sprijină aceste cheltuieli, considerând că amenințarea rusă justifică pe deplin înarmarea accelerată. „Polonia cheltuie acum peste 4% din PIB pentru apărare și va ajunge la 5%… “Suntem numărul unu în NATO (proporțional), pentru că nu mai trăim în acea pace eternă de după Războiul Rece” a explicat fostul ministru de Externe Radosław Sikorski, subliniind noua realitate strategică.

Ungaria, deși mai rezervată politic față de conflictul din Ucraina, și-a crescut la rândul său bugetul apărării la peste 2% din PIB. În 2024, guvernul de la Budapesta a bugetat circa 2,1% din PIB pentru apărare, atingând în sfârșit ținta NATO după ani de întârzieri. Premierul Viktor Orbán a declarat însă deschis că orice obiectiv mai ridicat (precum 2,5% sau 3%) ar „sufoca” economia Ungariei, care a făcut deja eforturi mari să ajungă la 2%. În consecință, Ungaria își modernizează armata într-un ritm mai lent: a cumpărat totuși tancuri Leopard 2A7+ și vehicule de luptă Lynx din Germania, precum și elicoptere Airbus H225M și H145M pentru forțele aeriene, semn că, în ciuda retoricii politice prudente, și Budapesta recunoaște necesitatea întăririi capacităților de apărare.

Nu în ultimul rând, războiul în curs din Ucraina a dus la mobilizarea aproape totală a resurselor acelei țări. Cu sprijin financiar substanțial de la aliați, Ucraina și-a finanțat un buget de apărare uriaș, de aprox. 64,5 miliarde de dolari în 2024, sumă ce reprezintă 54% din totalul cheltuielilor guvernamentale ucrainene și echivalentul a 34% din PIB-ul țării, de departe cea mai mare povară militară din lume. Practic, o treime din întreaga economie a Ucrainei este orientată spre efortul de război, iar toate veniturile fiscale interne sunt absorbite de armată. Chiar și așa, cheltuielile Ucrainei (aflată în plin conflict existențial) sunt depășite de cele ale Rusiei. Rusia a cheltuit în 2024 circa 149 de miliarde de dolari pentru apărare (a treia ca mărime global, după SUA și China), o creștere dramatică de +38% față de 2023, atingând astfel aproximativ 7% din PIB-ul rus. Efortul financiar al Moscovei pentru susținerea agresiunii militare este imens, guvernul rus alocă acum armatei aproximativ 1 din fiecare 5 ruble cheltuite (circa 20% din bugetul federal). Totodată, o parte semnificativă a cheltuielilor rusești devine tot mai opacă (30% din bugetul pe 2024 este „secretizat”), ceea ce sugerează că sumele reale pompate de Kremlin în aparatul militar ar putea fi și mai mari. Conform analiștilor SIPRI, Rusia își largeste astfel ecartul față de Ucraina în privința cheltuielilor militare, punând presiune pe Kiev, care depinde de ajutorul occidental pentru a-și susține efortul de război.

Per ansamblu, Europa de Est asistă la o reînarmare de proporții, nemaivăzută de la sfârșitul Războiului Rece. Dacă în anii 1990-2000 se vorbea despre „dividendele păcii” și reducerea cheltuielilor militare, acum dinamica s-a inversat complet. Țările din regiune consideră că forța militară credibilă este cea mai bună garanție a păcii, prin descurajarea oricărei agresiuni. Investițiile masive în apărare, de la creșteri bugetare la achiziții de tehnică modernă, sunt percepute ca un „scut” care descurajează conflictul, chiar dacă pe termen scurt ele reprezintă un sacrificiu economic. Motto-ul neoficial a devenit „Si vis pacem, para bellum” (dacă vrei pace, pregătește-te de război), o filosofie reflectată clar în deciziile bugetare din 2024-2025.

Strategiile NATO pentru descurajarea agresiunii

Alianța Nord-Atlantică (NATO) susține și coordonează acest efort de întărire a apărării pe flancul estic, punând accent pe măsuri de descurajare credibilă a oricărei agresiuni împotriva membrilor săi. În ultimii ani, NATO a adoptat o serie de strategii și planuri menite să transmită un mesaj clar de descurajare către Rusia, întărind totodată sentimentul de securitate al aliaților din prima linie. Iată câteva elemente-cheie ale poziționării oficiale NATO în regiune:

• Prezență militară înaintată (Forward Presence): NATO și-a sporit considerabil prezența de trupe pe teritoriul aliat din Estul Europei. După anexarea Crimeei în 2014, Alianța a început să desfășoare forțe aliate în statele estice, iar la summitul de la Varșovia din 2016 s-a decis crearea unei prezențe înaintate consolidate. Inițial au fost stabilite 4 grupuri de luptă multinaționale (batalioane) în țările baltice și Polonia, însă după declanșarea războiului din Ucraina, această prezență a fost dublată. În martie 2022, liderii NATO au hotărât desfășurarea a încă 4 batalioane multinaționale în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia, pe lângă cele existente în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia. Astfel, NATO are acum opt grupuri tactice dislocate de-a lungul întregului flanc estic, din zona Mării Baltice până la Marea Neagră. Aceste trupe, rotative și multinaționale, includ forțe din principalele armate NATO (SUA, Marea Britanie, Franța, Germania etc.) și au rolul de a semnala unitatea Alianței și disponibilitatea de a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat. De exemplu, în România funcționează un batalion NATO condus de Franța (cu contribuții din Belgia, Țările de Jos, SUA și altele), integrat într-o brigadă multinațională la Craiova, iar în Polonia un grup de luptă condus de SUA (cu contribuția soldaților britanici, români, croați ș.a.). NATO a sporit și prezența aeriană și navală în Est, avioane de luptă aliate efectuează poliție aeriană constantă în zona Mării Baltice și a Mării Negre, iar grupări navale NATO patrulează în Marea Neagră (când situația permite) și în Mediterană, ca parte a măsurilor de „asigurare” a aliaților expuși.
• Planuri de apărare și forțe de reacție rapidă: NATO a trecut de la simpla prezență la conceptul de apărare înaintată. La summitul de la Madrid (iunie 2022) s-a decis că grupurile de luptă existente pe flancul estic vor putea fi rapid scalate la nivel de brigadă în caz de nevoie, adică de la ~1.000 de militari la ~5.000, pentru a respinge o agresiune. S-au prepoziționat echipamente, s-au desemnat trupe de întărire în țările de origine și s-a întărit structura de comandă și control, astfel încât Alianța să poată reacționa prompt și masiv dacă securitatea unui aliat este amenințată. În 2023, la summitul de la Vilnius, NATO a aprobat o nouă generație de planuri de apărare regională, cele mai cuprinzătoare și detaliate de după Războiul Rece. Aceste planuri stabilesc concret cum va apăra NATO fiecare zonă în caz de atac, definind forțele, capabilitățile și acțiunile necesare pentru a învinge amenințările complexe din orice direcție. Practic, s-a făcut trecerea de la planuri generale la planuri operaționale precise pentru flancul estic, integrate cu planificarea națională a țărilor respective. Tot în 2023, Alianța a lansat un Plan de Acțiune pentru Producția de Apărare, o inițiativă menită să coordoneze industria de apărare și achizițiile aliaților, astfel încât aceștia să poată procura mai rapid echipamente esențiale (muniție, arme) și să fie interoperabili. În iulie 2024, NATO a înființat și o Forță Aliată de Reacție (Allied Reaction Force), o nouă structură multinațională și multi-domain care să ofere opțiuni flexibile de reacție imediată la crize. Această forță, alături de noul NATO Force Model, a înlocuit vechiul NRF (NATO Response Force), extinzând considerabil pool-ul de trupe la dispoziția Alianței și scăzând timpul de reacție la „câteva zile sau chiar ore”. Cu alte cuvinte, NATO se pregătește nu doar să descurajeze, ci și să apere efectiv, la nevoie, teritoriul aliat încă din primul moment al oricărui atac, evitând pierderea vreunui teritoriu (conceptul de „apărare forward”, spre deosebire de vechiul concept de „reîntărire după declanșarea conflictului”).
• Consolidarea capabilităților și partajarea poverii: NATO a pus accent și pe creșterea investițiilor în apărare la nivelul întregii Alianțe, pentru a asigura o descurajare credibilă. În 2014, toți membrii NATO au convenit să atingă 2% din PIB pentru cheltuieli militare până în 2024, un obiectiv care inițial părea greu de realizat, dar care astăzi este pe cale de a fi depășit: repetăm, 18 aliați atinseseră 2% încă din 2023, iar 23 de aliați sunt așteptați să depășească 2% în 2025, potrivit datelor NATO. În 2023, liderii au decis să facă din acest prag „un minimum, nu un maximum” al efortului de apărare. Această evoluție arată o schimbare de mentalitate, țările occidentale care în trecut ezitau să majoreze bugetele militare o fac acum în mod susținut, recunoscând amenințările crescânde. Secretarul general NATO a subliniat că “2% din PIB trebuie considerat baza, pentru că nu mai este suficient pentru a ne menține în siguranță”. În paralel, NATO a lansat inițiative de cooperare industrială și tehnologică: de exemplu, Angajamentul pentru extinderea capacității industriale de apărare (2024) prin care țările NATO s-au angajat să colaboreze cu industria pentru a mări producția de armament și muniții critice (lecție învățată din consumul enorm de muniție în războiul din Ucraina). De asemenea, au fost inițiate programe de achiziții comune (precum sistemele de apărare aeriană și antirachetă, stocuri comune de echipamente etc.), astfel încât aliații mai mici să poată accesa tehnologie de vârf la costuri reduse. Pe scurt, NATO își adaptează întreaga postură militară la noua realitate de securitate, punând accent pe unitate, forță și reacție rapidă pentru a preveni eficient orice act de agresiune. Mesajul transmis de aceste măsuri este unul ferm: orice tentativă ostilă împotriva unui membru NATO va întâmpina un răspuns colectiv imediat și copleșitor, ceea ce în teorie ar trebui să descurajeze adversarii de la a porni conflictul.

Securitatea regională: tensiuni, conflicte și reacții oficiale

Contextul de securitate în Europa de Est rămâne extrem de tensionat, fiind marcat de războiul în desfășurare din Ucraina și de atitudinea tot mai agresivă a Rusiei. Practic, pacea în Europa a fost spulberată în 2022 odată cu invazia rusă, care a declanșat cel mai mare conflict armat pe continent de la al Doilea Război Mondial încoace. Deja în al treilea an, războiul din Ucraina continuă cu intensitate, în ciuda pierderilor uriașe de ambele părți și a distrugerilor masive. Luptele se concentrează în estul și sudul Ucrainei, iar perspectivele unei păci apropiate sunt reduse, dat fiind că Rusia nu dă semne că ar renunța la obiectivele sale agresive. Pentru statele din jur, în special membrele NATO de pe flancul estic, acest conflict reprezintă un pericol direct la adresa securității lor: dacă Ucraina ar cădea, nimic nu ar mai sta teoretic între forțele ruse și granițele NATO. Chiar și în condițiile menținerii luptei în interiorul Ucrainei, războiul are tendința de a „se prelinge” peste frontiere, provocând incidente care testează vigilența și unitatea Alianței.

Astfel, amenințările percepute în regiune sunt la cel mai înalt nivel din ultimele decenii. NATO afirmă deschis că Rusia reprezintă “cea mai semnificativă și directă amenințare” la adresa securității euro-atlantice. Moscova nu doar că și-a mărit și modernizat forțele militare, dar recurge și la tactici hibride împotriva Occidentului: incursiuni ale avioanelor sale în spațiul aerian NATO, sabotaje și acte de provocare la granițele aliaților, folosirea migranților ca instrument de presiune (cum a făcut Belarusul la frontiera cu Polonia și Lituania), atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice, campanii de dezinformare și ingerință politică în țările democratice. Mai mult, Kremlinul recurge la șantaj nuclear, oficialii ruși, în frunte cu Vladimir Putin, lansează frecvent retorici belicoase și amenință cu folosirea armelor nucleare. Un pas extrem de îngrijorător a fost decizia Rusiei de a desfășura arme nucleare tactice pe teritoriul Belarusului, chiar la frontiera cu Polonia și Lituania. Prin staționarea de focoase nucleare în Belarus (considerat acum “un stat marionetă al Kremlinului”), Rusia urmărește să intimideze flancul estic al NATO și să sublinieze că are opțiunea unui atac nuclear limitat în regiune. NATO a condamnat această mutare ca fiind iresponsabilă și periculoasă, dar trebuie notat că prezența armelor nucleare ruse în apropierea granițelor est-europene schimbă calculusul securității și obligă aliații la vigilență sporită.

În teatrul de război din Ucraina, situația rămâne volatilă. Forțele ruse continuă bombardamentele nu doar pe linia frontului, ci și în adâncimea teritoriului ucrainean, inclusiv aproape de granițele NATO. Regiunea Odesa (în sud-vestul Ucrainei, la Dunăre, lângă România) a fost vizată de nenumărate ori de atacuri cu rachete și drone iraniene Shahed lansate de ruși. Aceste lovituri, menite să distrugă porturile ucrainene de la Dunăre (Izmail, Reni) și infrastructura de export de cereale, au dus la incidente în care resturi de drone sau chiar drone întregi au căzut pe teritoriul țărilor NATO. În 2023, fragmente de drone rusești au fost descoperite în repetate rânduri pe malul românesc al Dunării, în zona satelor Plauru și Chilia din județul Tulcea. Inițial, autoritățile române au fost circumspecte, însă ulterior au confirmat oficial găsirea de componente ce provin aproape sigur de la drone de fabricație rusească. Aceste cazuri reprezintă încălcări grave ale suveranității teritoriului românesc, după cum a declarat fostul președinte Klaus Iohannis, care a calificat situația drept „complet inacceptabilă” dacă se va confirma originea rusă a dronelor. NATO a reacționat prompt, afirmând că „stă în deplină solidaritate cu România” și monitorizează îndeaproape situația. De altfel, Alianța a sporit prezența de supraveghere aeriană la Marea Neagră, inclusiv cu avioane AWACS de avertizare timpurie, tocmai pentru a detecta eventuale încălcări ale spațiului aerian aliat.

Un incident și mai grav a avut loc anterior, în noiembrie 2022, când o rachetă a căzut în satul polonez Przewodów, aproape de granița cu Ucraina, ucigând doi civili. Inițial s-a crezut că ar fi vorba de un proiectil rusesc rătăcit, ceea ce a stârnit alarmă și chiar consultări de criză la NATO privind invocarea articolului 4. Ulterior, s-a stabilit că, cel mai probabil, racheta era una de apărare antiaeriană ucraineană scăpată de sub control, nu un atac deliberat al Rusiei, evitându-se astfel escaladarea imediată. Totuși, episodul a demonstrat cât de fragilă este granița dintre un conflict localizat și extinderea acestuia pe teritoriul NATO, fie și accidental. Similar, în 2024, resturi de dronă au fost găsite și în Polonia și în Croația, iar în septembrie 2023 chiar Bulgaria a raportat găsirea unei drone încărcate cu exploziv pe litoralul său la Marea Neagră. Aceste incidente sporadice creează tensiune și obligă statele est-europene la o stare de alertă permanentă.

Reacțiile oficiale la aceste amenințări au fost ferme. Liderii NATO au transmis clar că vor apăra „fiecare bucățică de teritoriu aliat” și că orice atac accidental sau intenționat va atrage consecințe. Până acum s-a reușit evitarea unei escaladări directe cu Rusia, însă situațiile-limită nu au lipsit. De exemplu, după incidentele cu drone, România și-a întărit apărarea antiaeriană la Dunăre (a instalat sisteme de supraveghere și a relocat baterii antiaeriene în zonă), iar autoritățile au emis legi care permit doborârea dronelor ce încalcă spațiul aerian național. Polonia, la rândul ei, a trecut în stare de vigilență sporită după revolta eșuată a grupului Wagner în Rusia (iunie 2023), atunci când mercenarii Wagner s-au mutat în Belarus. Varșovia a deplasat mii de soldați către granița cu Belarus și a construit bariere fortificate, acuzând regimul de la Minsk că orchestrează „atacuri hibride” cu migranți și că permite grupării Wagner să creeze provocări la frontieră. Tensiuni s-au înregistrat și în zona Kaliningrad (exclavă rusă între Lituania și Polonia), unde rușii au simulat atacuri și au amenințat cu blocarea accesului naval la Marea Baltică.

Nu în ultimul rând, țările din Europa de Est au fost printre cele mai vocale și active în sprijinirea Ucrainei. Polonia și statele baltice, de exemplu, au livrat Ucrainei armament semnificativ (tancuri, blindate, sisteme antiaeriene etc.) și au pledat la UE și NATO pentru asistență maximă către Kiev. România, deși mai rezervată din cauza poziției geografice și a situației politice interne, a oferit și ea ajutor umanitar consistent și a devenit hub logistic pentru transportul cerealelor ucrainene. Acest sprijin face parte tot din strategia de securitate: ajutând Ucraina să reziste, țările est-europene speră să evite extinderea războiului spre Vest. Oficialii din regiune repetă frecvent că „Ucraina luptă și pentru securitatea noastră”, iar menținerea frontului cât mai departe de granițele NATO este esențială.

În concluzie, Europa de Est trăiește o nouă realitate de securitate în 2025, una în care amenințarea unui conflict nu mai este o abstracțiune, ci un factor concret în deciziile politice, economice și militare. Creșterea cheltuielilor de apărare și înarmarea accelerată a acestor țări reflectă nevoia de a descuraja un agresor tot mai agresiv, iar NATO joacă un rol crucial în coordonarea și asigurarea unui parapet colectiv al păcii. Deși costisitoare, aceste măsuri oferă o garanție: forța servește ca factor de descurajare, prevenind agresiunea și menținând astfel pacea. După cum arată și experiența Războiului Rece, un echilibru al puterii (și al fricii) poate evita confruntarea directă. Astăzi, țările est-europene aplică aceeași lecție, înarmează-te ca să nu fii atacat. Iar în contextul actual, această abordare este considerată cea mai pragmatică cale de a apăra pacea prin pregătirea de război.

Surse:
nato.int
reuters.com
cepa.org
rferl.org
politico.eu
theguardian.com

Citește și despre fascism: Fascismul ca sistem ideologic și manipularea maselor