România pe datorie: 208 miliarde de euro, tăcerea ne costă viitorul

România în 2025 seamănă tot mai mult cu o familie care trăiește din carduri de credit, deși salariul nu mai acoperă cheltuielile lunare. Doar că, în loc de carduri, avem împrumuturi externe. Iar în loc de cumpărături personale, avem pensii speciale, festivaluri pe bani publici, și o birocrație tot mai mare.

Cea mai simplă și periculoasă realitate: România nu mai trăiește din ceea ce produce. Trăim din bani împrumutați. Iar datoria publică a ajuns la o cifră uriașă: 208 miliarde de euro.

Ce înseamnă 208 miliarde?

E o sumă greu de imaginat. Practic, cât bugetul țării pe aproape doi ani. Sau, dacă e mai ușor de vizualizat: aproximativ 11.000 de euro pe fiecare cetățean, inclusiv bebelușii născuți ieri sau pensionarii de 90 de ani. Asta înseamnă că fiecare dintre noi are, indirect, această datorie pe umeri.

Acești bani nu au fost investiți masiv în spitale, școli sau autostrăzi. Mulți s-au dus pe cheltuieli curente: pensii, salarii, ajutoare sociale, sporuri și diverse proiecte cu randament îndoielnic. România nu s-a împrumutat pentru a construi viitorul, ci pentru a întreține prezentul.

De ce ne împrumutăm atât de mult?

Pentru că cheltuim mai mult decât încasăm. Asta înseamnă „deficit bugetar”, diferența dintre veniturile statului (din taxe și impozite) și cheltuieli. În fiecare an, România cheltuiește mai mult decât produce. Și acoperă diferența prin împrumuturi.

Pe hârtie, bugetul e mereu „echilibrat”. În realitate, e un joc de imagine: guvernele promit salarii și pensii mai mari, deși economia nu le poate susține. Iar când realitatea lovește, soluția e simplă, încă un credit.

Boala care ne-a adus aici

Ce înseamnă „populism fiscal”? Înseamnă să promiți ceea ce nu poți plăti. Să dai bani în plus fără reforme. Să creezi iluzia bunăstării prin măsuri pe termen scurt, ignorând costurile pe termen lung.

Exemple sunt multe: pensii speciale care nu pot fi justificate economic sau moral, salarii crescute din pix în sectorul bugetar, sporuri pentru condiții imaginare („de calculator”, „de antenă”, „de praf”), investiții pompate în evenimente de imagine. Toate acestea sunt plătite din împrumuturi.

Ne apropiem de marginea prăpastiei

Pe termen scurt, totul pare să funcționeze. Dar pe termen lung, această strategie e o bombă cu ceas. România plătește dobânzi tot mai mari pentru datoriile făcute. Pe măsură ce datoria crește, și dobânzile cresc. Banii care ar putea merge în spitale sau școli merg către plata datoriilor vechi.

Dacă ne pierdem încrederea partenerilor externi, adică dacă agențiile de rating ne retrogradează și piețele nu mai vor să ne împrumute ușor, intrăm într-o criză financiară. Cu FMI-ul la ușă, nu pentru „recomandări”, ci cu condiții dure: tăieri de cheltuieli, concedieri, creșteri de taxe.

Cine va plăti?

Răspunsul e simplu: noi toți. Dar în mod special cei care muncesc. Cei care vor să își ia o locuință și găsesc credite cu dobânzi imense. Cei care plătesc TVA și impozite, dar văd cum banii se risipesc. Și, mai ales, copiii noștri, care vor moșteni nu un sistem reformat, ci o datorie colosală și un stat captiv în propriile promisiuni.

Ce e de făcut? Curajul adevărului

Soluții există. Nu sunt ușoare, dar sunt necesare:

• Oprirea creșterii aparatului bugetar și tăierea risipei din instituții inutile;
• Reforma reală a pensiilor speciale și a sistemului public;
• O fiscalitate care să stimuleze munca și investițiile, nu să le sufoce;
• Investiții strategice în educație, sănătate, infrastructură și inovație.

Toate acestea cer un singur lucru: curajul de a spune adevărul și de a guverna cu responsabilitate. Fără promisiuni de campanie fără acoperire. Fără amânări. Fără ipocrizie.

România, influencerul cu contul gol

Suntem ca un influencer care se pozează cu șampanie scumpă, dar are cardurile blocate și rate neplătite. Ne dorim să părem moderni, europeni, performanți, dar în realitate trăim din împrumuturi și improvizație.

Întrebarea este: până când? Până când nu va mai fi loc de cosmetizări. Până când se va rupe totul. Iar atunci, cu toții vom înțelege că economia nu se lasă păcălită de discursuri. Și că nota de plată a populismului o achităm noi.

Tu ce parere ai? Mai avem o șansă?

Citește și: Cum să supraviețuiești în România cu salariul minim pe economie sau Cum să inventezi o conspirație care să prindă la mase